Tags

, , , , , , , ,

Astăzi mă trezesc după câteva ore bune de dormit și realizez că weekend-ul s-a terminat. E ceva normal, dar pentru noi, cursanții de la Școala de Ghizi, nu e ceva normal. A fost primul weekend în care noi bobocii de la A.T.G.R. (Asociația Turistică Ghizii României) am avut ocazia să învățăm o mulțime de lucruri în prima aplicație: Piatra Mare (Canionul 7 Scări).

Să începem cu începutul: vineri, pe la ora 16, le-am zis organizatorilor că mă retrag din aplicație, iar după 2 ore îi anunț că de fapt eu merg (îmi cer scuze din nou, but it was funny thought), și făceam o greșeală dacă nu mergeam (veți vedea câteva rânduri mai jos). Buun, acum “panica” se instala în jurul meu, dat fiind faptul că nu aveam nimic pregatit. Fugi de la facultate, fugi la bancă, fugi la cumpărături, fugi la serviciu, fugi acasă să îți pregătești bagajele.

ATGR

Punctul de întâlnire pentru plecare era sâmbătă, la ora 4, în fața Palatului Culturii. Zis și făcut. Toți morocănoși de somn, dar cu ochii mari de entuziasm, așa arătau cei 70 și ceva de omuleți (printre care și un coleg ce ne știm din clasa 1), colegi de breaslă în această excursie. Unii cursanți, alții turiști, ne-am îmbarcat în autobuze (da, 2, unu mic și unu mare) la comanda căpitanilor, șefilor de trib, adică ghizii și coordonatorii: Victoria cea serioasă, Matei cel zâmbăreț cu umor negru, Alex cel calm, Tiberiu cel … Viezure (asta spune tot) și, bineînțeles, nelipsitul șofer – Florin.

Și am pornit la drum din Iași către Bacău, Brașov și apoi Bran, sub acel “Bună dimineața!” rostit prin microfon. După ce ni s-a spus tot ce era de spus (stuff-uri organizatorice și semnarea procesului verbal), băieții au început să ne prezinte obiective turistice ca niște ghizi de turism adevărați. Dar urmează și partea noastră de contribuție, astfel, s-a spart gheața de către un cursant și ne-a prezentat un alt obiectiv turistic de pe traseu. Și a mai urmat unul, și încă unul, realizând că oamenii sunt ambițioși, nu de alta, dar la urmatoarea aplicație treaba cu microfonul va fi mai serioasă, deci asta a reprezentat doar warm-up-ul. Eu m-am rezumat la a spune bancuri.

După câteva pauze pe traseu, câteva bancuri și prezentări despre obiective turistice, ne vedem înconjurați de munți, apoi Brașov. În Timișul de Jos ne întâlnim cu colegii noștri ATGR de la București, astfel devenim un tot unitar de aproximativ 200 de persoane!! Facem cunoștință cu toții, socializăm și pornim la drum, la picior, spre obiectivul principal a aplicației – Cascada și Canionul 7 scari. Echipați adecvat pentru munte (unii), cu rucsacele în spate, îl auzim pe Răzvan (și nu numai el) strigând MONOM, iar în secunda 2 toți ne așezăm în șir indian. Iar acum trebuie să vă imaginați cât de mare era coloana de viitori ghizi..

ATGR

Coordonați de zâmbetul și monom-ul ghizilor de la Iași și București, sub drumul pietruit al Munților Piatra Mare, înconjurați de aerul curat a pădurii, unii mai pregătiți pentru un traseu de 2 ore și jumătate, alții mai puțin, începem să ne împrietenim unii cu alții, facem selfie-uri (de fapt groupie, că era aproape imposibil să te prinzi doar pe tine în cadru), conștientizând că acesta este doar începutul în aventura.

Păstrăm ritmul după cei mai înceți dintre noi (mai ales după cei ce au stat pe Facebook cu o seară înainte, în loc să doarmă) și printre rădăcini de conifere, cântece de munte și de studenție și peste râul Șipoaia, am ajuns la Canionul 7 scări. Acesta este un defileu săpat în calcare jurasice din partea vestică a Munților Piatra Mare și se află la altitudinea de 948 m, cu o lungime de 160 m și diferența de nivel de 58 m. Traseul este unul mirific și palpitant (mai ales dacă ai rău de înălțime și altitudine) și se parcurge cu ajutorul a 7 trepte (scări) cu înălțimi cuprinse între 2.5 și 15 m, printre cele 7 cascade ale afluentului de stânga al râului Șipoaia ce se succed pe talveg. Evoluția văii s-a produs pe traseul complex al unei rețele de falii și diaclaze, ce au deschis condiții pentru apariția unor tuburi de presiune din care se păstrează marmitele laterale etajate pe versanți, de vârstă cuaternară. 

ATGR

Intrăm în defileu și rămânem gură-cască (perplex) la frumusețea naturii în timp ce urcăm scările special amenajate, scări ce au fost un punct culminant pentru fiecare dintre noi. Challenge accepted! Cu picioarele tremurânde, ne oprim pentru a ne unifica și pentru a ne întoarce la autocarele ce ne așteptau în Timișul de Jos, dar pe un alt traseu. După ce am trecut războiul cu canionul, aproape cu toții mai voiam o dată să îl parcurgem, dar timpul era limitat să nu ne prindă noaptea pe munți. 2 ore dus, 2 ore întors și o febră musculară ce o vom resimți câteva zile.

DSC_0742

Ne îmbarcăm în tigăile albe ( :)) autocarele) și mergem spre Hotel Maridor (Bran). Dragii de noi, cu toții așteptam o masă caldă și un duș fierbinte, dar cel mai mult așteptam cântarea promisă de Răzvan de după cină. Storși de energie, dar încă în transă pentru drumeție, luăm cina, unde suntem invitați la acea cântare începând cu ora 21. Între timp mergem pe la magazine, ne aprovizionăm cu vin și bere, apoi colegul nostru Claudiu B. ne anină sufletele cu o afinată delicioasă (mulțumim, Claudiu! J ). Ajunși în restaurant, suntem cuprinși de acordurile chitării lui Răzvan. Până și acum, Victoria a avut grijă să ne împartă mape cu versuri pentru a îi acompania pe cei de la microfoane.

Seara s-a metamorfozat într-un ”Vis frumos”, pe un ”Pat de flori”, printr-o ”Pădure Nebună”, aproape de ”Râpa”, cu ”Andri Popa” alături de chitara lui Răzvan și de vocile Mădălinei, Claudiei, Alexei, Alinei, Mihaelei și ale lui Alex, Tiberiu ( mă scuzați, Viezure), Dan, Octav, Matei, Alex, Dragoș, dar și nelipsite glasuri ale montaniarzilor (adică noi, cursanții). S-a creat o atmosferă minunată și specială (un plus a avut și liliacul ce a intrat în sala restaurantului, de apreciat fiind faptul că băieții nu s-au oprit din cântat), o atmosferă ce ne-a cuprins sufletele până pe la ora 1 și jumătate și ne-a convins să participăm și la următoarele aplicații, dar și să ne petrecem Revelionul alături de acești oameni frumoși. Seara s-a terminat, iar noi, cu zâmbetul pe buze, ne ducem la culcare pentru că ne așteaptă o nouă zi de aventură.

La ora 8 și un sfert, Octav ne face încălzirea prin scurte exerciții fizice, nu de alta, dar febra musculara se făcea simțită și în vârful degetelor. Bufetul de la micul dejun, cafeaua și zâmbetul tuturor ne-a îndemnat spre o zi faină de tot. Am pornit spre Râșnov, mai exact spre Cetatea Rașnov. Unii cu trenulețul, alții pe jos, urcăm dealul spre cetate, unde ne așteaptă al nostru ghid local Gabriel.  A făcut o prezentare minuțioasă despre acest obiectiv, dar și despre orașul Râșnov.

În partea superioară a Țării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de orașul Brașov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Brașovului de capitala de odinioară a Țării Românești, Câmpulung Muscel, se află orașul Râșnov, menționat deseori în documentele medievale ca orășel-târg. Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea (pentru a afla mai multe detalii despre cetate, trebuie sa o vizitați, dar cu un ghid de turism).

Rasnov

După ce ne-am perindat printre zidurile și ruinele cetății, roțile s-au învârtit și am ajuns la Bran, mai exact la Castelul Bran. Din nou, am fost așteptați de ghidul local, ce ne-a prezentat pe scurt Castelul Bran, fiind un important monument național și punct de reper al turismului din România, datorită atât frumuseții lui, a peisajului, cât și a legendei contelui Dracula, al cărui spirit încă bântuie aceste locuri străvechi.

Următoarea și ultima destinație (din păcate) a fost orașul Brașov (capitala României pentru 2 săptămâni), orașul meu de suflet (și probabil al multora dintre noi). Din Piața Sfatului, ne-am oprit în fața Bisericii Negre, unde Matei a luat cuvântul de onoare prezentându-ne obiectivul, apoi, traversând străzile înguste ale Brașovului, ne oprim pe Strada Sforii. Bineînțeles, aici am aplicat 100% monom-ul) pentru a putea sa facem o fotografie de grup. Nu prea ne-a ieșit, dat fiind faptul că eram o familie de aproape 200 membri. Așa că, ne-am filmat (veți vedea zilele următoare).

Strada Sforii

De pe Strada Sforii, ne-am dus în diverse restaurante pentru a ne alinta cu o masă caldă tradițională până la ora 18, când era punctul de întâlnire la Piața Sfatului pentru a pleca spre casele noastre. Semi-adormiți după o cină copioasă, ajungem în Piața Sfatului și suntem întâmpinați de protestatari, care, suprinzător (sau nu..) erau bătrâni. Cuprinși de păreri de rău că se termină aplicația, ne-am luat rămas-bun de la colegii noștri din București și ne îmbarcăm în autocare spre Iași. După un sondaj de opinii, după aplauzele bine meritate pentru excelența coordonatorilor și șoferului nostru, ne-am organizat pentru a juca jocuri, pentru a ne împrieteni și mai mult ca până acum.

Brasov

Tot ce e frumos are și un sfârșit, așa că după un week-end plin de aventură pornim spre casă cu noi amintiri și noi prieteni. Am învățat, ne-am plimbat, ne-am împrietenit, ne-am distrat, ne-am simțit extraordinar. Așa că noi așteptăm cu nerăbdare 12 Decembrie, când ne vom reuni din nou cu toții pentru următoarea aplicație practică de la Calimănești-Căciulata. Până atunci ne vedem, ca de fiecare dată, marți de la ora 18 la cursuri, doar că de data aceasta va fi diferit. De data aceasta ne vom zâmbi mai mult, ne vom aduce aminte de prima noastră aplicație practică, vom fi mai uniți.

Mulțumim organizatorilor și coordonatorilor pentru răbdare și pentru profesionalismul de care ați dat dovadă!

ATGR

Credite foto: Marian Matei

Advertisements